Aparenţele înşală

Primăvara intens instalată, după o iarnă destul de abundentă, se pregăteşte să deruleze verdele specific renaşterii naturii. Până atunci, însă, asfaltul, dar şi pământul, îşi arată urmările de după îngheţul iernii, mai ales asfaltul.

Dimineaţa este specifică unui trafic aglomerat, suprapunându-se cu pelerinajul zilnic spre locurile de muncă sau de studiu. Aglomeraţie este şi pe trotuare. Pe lângă forfota imaginabilă, mai apar, din când în când, proprietari de câini, scoşi dimineaţa să se aerisească… şi nu numai.

Cu siguranţă, câinele, alături de pisică, sunt cele mai apropiate şi frecvente animale de companie. Deseori, sprijinul moral pe care-l oferă un animal contează pentru multe persoane, patrupedul fiind considerat ca un membru al familiei, în cele mai multe cazuri. Dacă pisica îşi rezolvă problemele „personale” singură, câinele este „asistat” de nevoie de stăpâni, fiind scoşi afară.

Îmi plăcuse un scurt fragment dintr-un film american, în care personajul lua atitudine împotriva unui proprietar de câine care nu s-a ocupat de „debarasarea” locului unde animalul şi-a făcut nevoile. La noi, nu prea vedem astfel de faze – cu atitudinea, că despre „debarasare”…

În această dimineaţă, aşteptând la un semafor, mi-a fost atrasă atenţia de o femeie, care tocmai ieşise din bloc, cu câinele. Evident că ştiam ce va urma (s-a schimbat la timp semaforul, nu a mai fost nevoie să fiu martor). Totuşi, cam în momentul în care să mă pun în mişcare, îmi mai arunc o privire asezonată cu un dezgust incipient spre ceea ce credeam eu că ar putea urma.

Am avut, însă, o mare supriză, remarcând punguţa pe care acea doamnă (după cum, poate, remarcaţi, abia acum am numit-o „doamnă”) a scos-o din buzunar, pregătindu-se să o pună pe mâna dreaptă. Mi-am remodelat instananeu chipul, având o maximă încântare.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 1 =