Regula 5+5

Sunt suficient de mulţi bărbaţi pentru care gastronomia este o activitate care a depăşit limita pasiunii (cred că, mai ales de când abundă emisiunile cu specific culinar, în care bărbaţii, se pare, sunt predominanţi). Pentru alţi bărbaţi, accesul în bucătărie se realizează doar pentru un motiv bine întemeiat: să pape. Mai există o categorie care, pot conjuga sau nu, cu activităţile de mai sus, o altă activitate necesară: spălatul vaselor.

În această ultimă categorie mă auto-includ şi eu, cu imensa satisfacţie că nu mă ocup şi de prepararea mâncării. Totuşi, un mare avantaj al nobilei mele îndeletniciri era reprezentat de maşina de spălat vase, pe care nu o foloseam intens, dar totuşi, mă salva deseori din situaţii în care cream adevărate piramide de vase în chiuvetă. Am folosit trecutul pentru că, de câteva luni bune, maşina de spălat vase este nefuncţională.

Mi-am propus deseori să fiu „la zi” cu vasele din chiuvetă: cum apar, cum le spăl. Totuşi, o oarecare comoditate mă face să tolerez înălţarea mormanului, chiar cu invadarea zonelor adiacente chiuvetei; atunci, cum pare a fi uman, apare o senzaţie demoralizantă, care mă face să „las garda jos” împotriva acestei „redute”. Trebuie să menţionez, ca un fel de paranteză, că am o plăcere ciudată de a spăla vasele în momente inoportune: când trebuie să plec la muncă sau, uneori, când este trecut mult de miezul nopţii şi ar fi fost indicat să fiu, deja, în pat. În ambele momente ale zilei, această operaţiune îmi dă posibilitatea să am reflecţii, meditaţii, filosofări etc. la tot felul de alte activităţi sau situaţii care mă frământă.

De câteva zile, mi-am conturat o tehnică aparent imbatabilă, de a învinge astfel de citadele ale dezordinii (cred că oricine este de acord cu mine că, oricât de curat ar fi în bucătărie, o chiuvetă plină, strică armonia): mi-am propus ca, ori de câte ori intru în bucătărie, să spăl cinci vase şi cinci tacâmuri (linguri, linguriţe, furculiţe). De ce am ales acest număr? Pentru că, pe de o parte, am încercat în prealabil cu 3+3 dar nu părea o diferenţă remarcabilă, dar şi pe de altă parte, dacă ar fi mai mult, s-ar instala plictiseala şi siguur aş ocoli câteva ore/zile bucătăria sau mi-aş aduce argumente (psihologice) că intrarea mea în bucătărie, în anumite momente ale zilei ar putea avea caracter excepţional care nu s-ar înscrie în aria acelei convenţii.

Nu pot spune că m-am ţinut asiduu de această tehnică, dar totuşi, sunt „la zi”, oarecum, cu chiuveta. Încerc, însă, să nu mă las captiv unei vorbe înţelepte conform căreia „minunea ţine doar trei zile”…