Samuraiul creştinat

Fiind aproape de Ajunul Crăciunului, dar şi pentru că am terminat un roman interesant, am mi s-au conturat câteva gânduri.

Creştinismul este, fără dubii, generator de fapte şi simţăminte bune. De altfel, cred că orice credinţă, în profunzimea ei, urmăreşte cam acelaşi lucru. Fără a fi studiat intens diferitele tipuri de religii, sunt aproape convins că aşa este.

Sunt ortodox, dar spunând asta nu mă face să simt că aş face parte din ramura perfectă a creştinismului.

Sunt creştin, dar spunând asta nu mă face să simt că aş face parte din religia perfectă.

Sunt credincios; spunând asta mă face să elimin delimitarea pe care, de cele mai multe ori, oamenii (slujitori ai Bisericii – oricare ar fi ea – sau teologi ori chiar filosofi) o realizează într-o manieră subiectivă; dacă nu ar fi aşa, nu ar fi fost, spre exemplu, atâtea ramuri ale creştinismului…

Astfel că, înclin să cred că este foarte important harul slujitorului Domnului de a se apropia de imaginea celor dintâi învăţăcei ai Lui – apostolii – nicidecum, crearea unei imagini care să ne ducă cu gândul la saducheii şi fariseii care au luptat împrotriva lui Iisus Hristos ca să apere „dreapta religie”…

Interesant a fost să remarc, în paginile lui Shusaku Endo, nişte citate elocvente despre cum vedeau proaspeţii încreştinaţi ai Japoniei, Biserica lui Dumnezeu.

(…) Iisus cel în care cred eu nu este acela despre care predică Biserica şi preoţii. Nu pot să mă alătur preoţilor acestora care în numele lui Dumnezeu au ars din temelii altarele indiene şi care i-au alungat pe indieni din satele lor, chipurile, ca să răspândească învăţăturile Domnului.

El n-a călcat niciodată în vreo casă de om îndestulat şi mulţumit. El i-a căutat pe cei nenorociţi, pe cei îndureraţi. Însă acum episcopii şi preoţii din această ţară sunt cu toţii îndestulaţi şi mulţumiţi de sine. Se îndepărtează de la înfăţişarea omului pe care El l-a căutat.

Sursa citatelor, respectiv a imaginii: Endo Shusaku, Samuraiul, Ed. Polirom, Iaşi, 2014, pp. 309, 310