Puiul fericit?

Îmi plăcea mult să copilăresc la ţară, atunci când aveam ocazia, adică, mai ales în vacanţele de vară. Nici măcar nu-mi spuneam că merg la ţară, ci în „lumea poveştilor” pentru că asta aveam posibilitatea să-mi creez acolo. Nu aveam nevoie de jucării sofisticate, mi le improvizam, graţie imaginaţiei copilăreşti; astfel, un băţ putea deveni uşor o sabie (bunicul, fiind tâmplar, îmi mai şi făcea câte una „profesională” din lemn), o bucată de creangă uşor îndoită putea deveni un pistol s.a.m.d.

Pe lângă aceste ustensile, ca orice copil, îmi era tare drag să interacţionez cu vietăţile din curte. Astfel că, într-o astfel de vacanţă de vară, o cloşcă nu a vrut să accepte să aibă grijă de un pui, cu toate că a ieşit din ou clocit de ea; cum îl vedea, cum îl ciupea. Evident că mi s-a făcut milă, şi am încercat să-l ocrotesc, ţinându-l la distanţă de mama lui. Îl hrăneam separat şi, pentru că erau multe muşte prin zonă, cu o paletă adecvată le prindeam şi i le dădeam. Se pare că erau atât de delicioase pentru el (eu nu am avut curiozitatea să încerc), încât ajusensese atât de ataşat de această „operaţiune” că, dacă era prin curte, mai la distanţă, dar auzea plescăitul paletei, lăsa orice făcea (nu că ar fi făcut cine ştie ce, doar era un pui) şi venea fuga la prada obţinută cu ajutorul acelui plici. Am fost încântat să constat că această poftă de a mânca muştele prinse de mine, s-a menţinut şi când se făcuse mai mare. Recunoştinţa lui se manifesta către mine prin faptul că aveam privilegiul de a mă lăsa să-l mângâi. Şi, totuşi, dată fiind inexpresivitatea acestor vietăţi, dar şi imposibilitatea de a avea anumite stări/sentimente, mi-ar fi greu să mă fi gândit la el ca la un pui fericit; desigur, lipsa afecţiunii oferite de cloşcă putea fi o mare cauză.

Azi, fiind sâmbătă şi ascultând radio-ul în timp ce realizam o operaţiune tipic masculină – spălatul vaselor – am auzit de cel puţin trei ori, la o emisiune culinară, expresia „pui fericit” în timp ce se vorbea despre el ca un ingredient al reţetei de mâncare pe care o recomanda realizatorul. Despre „puiul fericit” am tot auzit şi la reclamele radio-TV, dar mai ales ascultând acest bucătar folosind această expresie, în contextul dat, mi s-a părut total straniu: cât de fericit ar putea fi un pui că devine mâncare?

Disclaimer: nu sunt vegetarian, dar parcă mi se pare nefiresc transferul artificial al fericirii către o vietate care nu se simte (mai mult ca sigur) aşa sau care, poate, nici măcar nu este înzestrată cu capacitatea de a avea astfel de simţiri.