Înaintea apariţiei comunicaţiilor electronice, sărbătorile erau marcate de către multe persoane şi prin expedierea de felicitări celor dragi lor. Gestul, necesitând ceva efort (achiziţie, scriere, dus la cutia poştală) dădea o anumită importanţă, astfel încât aprecierea de către destinatar era mai mare.
Telefoanele mobile au asigurat creşterea exponenţială a expedierii de felicitări, mai ales atunci când aplicaţiile electronice au permis expedierea simultană către mai mulţi destinatari. Trimiterea acestor mesaje, mai ales cu texte preluate, chiar dacă par a fi sincer transmise, mi-a diminuat personal satisfacţia de a le citi, dar şi de a le trimite.
Am folosit şi eu expedierea simultană, dar am căutat de fiecare dată să folosesc texte personale, fie ele prea simple. Apropo de „fie”, a devenit motiv de amuzament/frustrare acel pseudo-cuvânt, „fieca”.
Cu riscul de a părea nesociabil, necioplit, nepoliticos am rărit, spre deloc, trimiterea de mesaje, fie prin sms, fie prin intermediul reţelelor sociale sau a altor platforme de comunicaţie. Însă, deseori, mă gândesc la acele persoane, ca şi cum le-aş fi trimis mesaje; astfel că, dacă este reală puterea gândului… Unii ar cârcoti că e mai comod/ieftin cum procedez decât să trimit un mesaj. Dar ştim prea bine că, acum, majoritatea mesajelor pot fi trimise gratuit, ceea ce mă determină să susţin că mai important este a gândi decât a acţiona.
De altfel, mi-am exprimat, într-o altă manieră, „păsul” meu, într-un articol mai vechi, inspirat de o postare pe care o făcusem pe Facebook şi la care ader în continuare.