De regulă, când e ziua ta de naştere, primeşti urări de la cei care ştiu acest detaliu, fie prin prisma apropierii de către tine, fie datorită (unii ar spune „din cauza”) reţelelor sociale. Un pic altfel stau lucrurile cu ziua onomastică, care este cunoscută de toţi cei cu care interacţionezi; dar şi aici mai poate fi o scăpare, dacă este vorba de al doilea prenume cu care nu obişnuieşti „să defilezi” evident.
Sunt născut vara (doar sunt Leu), mai am şi prenumele sfântului de azi, care este tot vara, de unde s-ar putea deduce că nu prea am antrenamentul sărbătorii zilei de naştere/onomastice, în copilărie, colegii de şcoală sau de joacă fiind dispersaţi cât mai departe de case (bunici, tabere, mare etc.). Astfel că, nici la urări nu am mari aşteptări ba, chiar, parcă-mi produce o uşoară stinghereală.
Azi dimineaţă, mi-am uitat telefonul în maşină, nu am avut acces la reţele sociale, aşa că am beneficiat de un început de zi onomastică relaxant.
Disclaimer: a nu se înţelege că felicitările primite ulterior recuperării telefonului nu mi-au plăcut…