Este lesne de înţeles că mi-am imaginat că, alegând acest titlu, ar putea duce cu gândul la „bunătăţile” culinare, specifice sărbătorilor, doar că, imaginea ataşată devoalează instant la ce m-am referit.
Parcă a mai scăzut puţin intensitatea acelor mesaje (pseudo-cvasi-automate) primite de Crăciun sau de Paşte (referitor la aceasta din urmă, inevitabil, mă amuză controversa neoficială dintre Biserică şi enoriaşi, când vine vorba de urarea „Paşte Fericit”, unii preoţi parodiind chiar cu o continuare „Paşte Fericit, că iarba a înflorit”, dând astfel de înţeles că nu este o urare tocmai indicată).
Revenind la titlul acestei postări, îmi imaginez că nu sunt printre puţinii care este frapat de ipocrizia multora care, în aceste perioade, sunt foarte smeriţi, amabili, prietenoşi, reluându-şi „bioritmul” după trecerea acestor perioade. Unii dintre ei se suprapun, cred eu, foarte bine, cu cei care se opresc pe stradă şi fac o cruce mare în dreptul unei biserici pe lângă care trec ca, peste câţiva paşi mai încolo, să înjure dacă se împiedică sau dacă cineva le spune ceva neplăcut orgoliului lor.