Ca să fiu tipic românului, voi începe cu… sfârşitul. Spun asta pentru că, mai ales, începutul anului debutează cu multe zile, săptămâni, poate chiar luni, din anul anterior. Cum aşa? Păi, câţi dintre noi nu se gândesc că la anul „vor face şi vor drege”? Şi, parcă cineva i-ar împiedica să înceapă chiar în momentul în care se gândesc la aşa ceva, le transferă în aşa-numitele rezoluţii…
Atunci când suntem puştani, ne gândim, deseori, la şcoală, ca atare, ne propunem să învăţăm mai serios, începând… de la anul. Această amânare „hotărâtă” de a ne apuca „hotărât” de învăţat este ironizată şi-n viaţa studenţească, când ne apucăm de învăţat… de luni.
Sportul este una din intenţiile de aplicare pentru bărbaţi, dar şi femei, tot de la anul. Ca atare, perioada sărbătorilor oferă această „dispensă” de la a te abţine să te înfrupţi din toate bunătăţile, odată.
Multe aspecte ce pot fi începute „aici şi acum”, cum spun asiaticii, la noi trec prin filtrul „ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine, ci pe poimâine, poate nu mai este necesar” – după cum spune una din legile murphiene. Ca atare, multele zile, săptămâni, poate chiar luni, din anul anterior, în care ne stabilim rezoluţii, se comută în zile, săptămâni, poate chiar luni de amânare, în noul an, găsind de fiecare dată justificări mai mult decât obiective, din punctul nostru de vedere. Şi uite aşa, navigând prin noul an, după vreo jumătate din acesta, realizăm că este un moment bun să ne reapucăm de rezoluţiile pentru viitorul an…