Zilele trecute am făcut un „maraton” în a viziona celebrul serial „Narcos” şi continuarea lui „Narcos: Mexico”. Fără dubiu, este un serial bine făcut mai ales că scenariul se bazează mult pe întâmplări şi personaje reale.
Dacă cele trei sezoane ale lui „Narcos” se ocupă de renumitul Pablo Escobar, dar şi de discreţii „domni din Cali”, „Narcos: Mexico” tratează ascensiunea lui El Padrino (Miguel Ángel Félix Gallardo), unul dintre cei mai periculoşi baroni ai drogurilor din Mexic.
Inevitabil, comparaţia era firească cu ceea ce se întâmplă în ţara noastră; fără a face, însă, o analiză profundă (nu vorbim, totuşi, de trafic de droguri şi crime în masă), prima senzaţie îmi e că Felix Gallardo, prin modul în care a „îngenunchiat” instituţiile de menţinere a ordinii „aduce” mai mult decât serialul cu acţiune în Columbia. Şi, deocamdată, primul sezon s‑a încheiat cu o victorie amară a justiţiei prin pierderea vieţii unui agent DEA (Kiki Camarena), important în urmărirea şi prinderea lui Gallardo.
În România, la ora actuală, părerile despre ce se întâmplă în ţară sunt împărţite, cel puţin, în două; ambele tabere sunt înverşunate, ambele tabere trag să câştige. Oare, binele, orice ar însemna, va învinge ca în poveşti? Chiar de nu suntem latino-americani, ci latino… români…