Deseori, mi se întâmplă să pierd momentul când să urez „La Mulţi Ani”, persoanelor cunoscute, cu ocazia aniversării, chiar dacă tehnologia modernă, prin calendarul electronic din dotare, mă anunţă când urmează ziua cuiva. Desigur, această notificare este făcută pe la 8 dimineaţa – că aşa am setat-o eu; doar ziua bună se cunoaşte de dimineaţă…
Totuşi, cum să sun pe cineva la o oră aşa matinală? Ca atare, începe un proces mental intens de amânare, cu esenţă la fel de intensă de reamintire, cam din jumătate în jumătate de oră. Dar, nu se întâmplă această auto-reamintire de prea multe ori, căci îmi aduc aminte, fie după miezul nopţii, fie a doua zi…
Şi, uite aşa, punctualitatea, care dă farmec şi în astfel de situaţii, îmi este compromisă. Mă tot auto-amăgesc că, măcar, a doua zi sunt mai puţini cei care transmit urări acelei persoane astfel că şansele de a reţine urarea mea cresc exponenţial…
Aş putea să-mi mut ora notificării calendarului spre o oră mai rezonabilă. Dar, totuşi, ziua bună se cunoaşte…