Cu siguranţă, propoziţia cu tentă imperativă, din titlul acestui articol, are o anumită rezonanţă pentru multe persoane, indiferent de când au terminat şcoala. Explicaţia este, desigur, foarte simplă: aproape întotdeauna presupunea teste inopinate, mai ales în circumstanţe nu tocmai plăcute (iritarea profesorului cauzată de elevi poznaşi sau de către teme neîndeplinite).
A fost o nouă ocazie să răzbun foarte mulţi elevi traumatizaţi de astfel de situaţii, având weekendul trecut un training unde, spre onoarea mea, cursanţii mei au fost profesori de şcoală. Desigur, am glumit! Despre extemporal, nu despre tipul de cursanţi.
Sunt fascinat când am cursanţi din această branşă; e lesne de intuit de ce: este situaţia când profesorii stau în bancă şi devin „elevi”. Şi, culmea, unii chiar devin elevi, lăsând deoparte ceea ce îi defineşte ca profesori, cu avantaje şi provocări. Un alt aspect al fascinaţiei este şi că, fiind totuşi profesori, sunt nevoit să am în permanenţă în minte că risc a fi evaluat în mod profesionist.
Fiind vorba de curs/workshop/stagiu de pregătire, premisa este că respectivii cursanţi au nevoie de aprofundarea cunoştinţelor livrate în această interacţiune.
Trecând peste aceste impresii, ce m-a marcat plăcut cel mai tare a fost să remarc că dedicarea pe care o au în activitatea lor didactică mă face să realizez că, dacă şi politicienii ar vrea cu adevărat să stimuleze învăţământul, „materia primă” (copiii şi adolescenţii acestei ţări) este pe mâini bune, astfel că premisele unei generaţii educate să fie foarte mari.