Puţin probabil să fiu cel care să spună când este ziua de naştere a lui Superman; mă întreb dacă este atestat acest aspect prin vreun număr al multelor benzi desenate cu îndrăgitul personaj. Deşi, încă sunt fascinat de renumitul kryptonian, nu am fost niciodată chiar atât de profund cercetător asupra unor astfel de detalii, mai ales că, în perioada când l-am descoperit, nu exista Internet la noi.
Azi, însă, pentru mulţi fani, este ziua celui mai nou actor care-l întruchipează pe Superman; aş putea afirma că, din punctul meu de vedere, este şi cel mai reprezentativ: Henry Cavill. Spun asta în condiţiile în care am fost cucerit, poate ca mulţi alţii, de prestaţia şi alura regretatului Christopher Reeve; astfel, toţi cei pe care i-am mai văzut ulterior în rol de Superman sau Superboy nu se ridicau, conform standardelor mele, la înălţimea lui Reeve.
Totuşi, ce-mi place la Cavill, comparativ cu Reeve, este modul în care este „legat” corporal: chiar dacă este cu vreo 6 cm, mai mic decât răposatul „superman”, care avea 1,93, musculatura şi modul în care este „sculptat” Henry Cavill, îl apropie mult, parcă, de cel din benzile desenate. De asemenea, expresivitatea facială este mai profundă, mişcările corporale, în timpul luptelor, trădează antrenamentul de arte marţiale.
Spunându-i „La Mulţi Ani”, îmi place să cred că, în curând, vom afla că va apărea în alte episoade ale seriei Justice League sau în versiuni independente.